Creșterea numărului de locuri pentru rezidenţiatul în Medicina de familie, prin alocarea suplimentară de locuri doar în această specialitate pentru persoanele care nu au primit repartiţie, reprezintă o soluţie neadecvată.
Profesioniștii din reţeaua de medicină școlară au dovedit în pandemie că sunt bine pregătiţi și că activitatea lor ar merita mult mai multă atenţie și consideraţie. Și mai multe investiţii.
Franţa încearcă să implementeze o serie de măsuri relevante pentru a crește numărul medicilor de familie. În România, autorităţile propun soluţii fără un impact semnificativ pentru această specialitate.
Sezonul opt din îndrăgitul serial „Camera de gardă”, difuzat în fiecare marți pe programul TV DIVA!, se termină pe 20 iunie.
La Roche-Posay desfăşoară cea de-a 13-a ediție a campaniei naționale „Zilele Protecţiei Solare”, un program de educare, prevenţie şi conştientizare a riscului de expunere neprotejată la soare şi a apariţiei cancerului de piele.
În materialul de faţă și în următoarele din această serie încercăm să venim în ajutorul asistenţilor medicali oferindu-le un instrument menit să le eficientizeze efortul de îngrijire a pacientului pediatric.
Cel mai des întâlnite etiologii la nivel mondial pentru pancreatita acută sunt reprezentate de litiaza biliară și consumul de băuturi alcoolice, însă există și alte cauze posibile.
Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova organizează cea mai amplă campanie desfășurată în această instituție, cu privire la prevenție.
Grupul farmaceutic Servier îndeamnă persoanele cu risc de Boală Venoasă Cronică (BVC) să nu ignore simptomele și să meargă la doctor, printr-o nouă campanie realizată împreună cu Medic One.
Testarea izoenzimelor ALP este crucială înainte de a stabili un diagnostic precis. Această opţiune ar trebui luată în considerare atunci când semnele și simptomele nu reușesc să ofere un răspuns clar.
„Am ales să echilibrăm balanţa în favoarea pacienţilor uitaţi şi marginalizaţi de sistemul de sănătate”, a declarat Anca-Maria Costea de la Caravana cu Medici Bihor.
Aproape 160 de medici au intrat luni în grevă, din cauza plății mult prea scăzute, la un spital din orașul New York.
Prof. dr. Viorel Jinga, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, a fost prezent recent la un eveniment care a avut ca tematică Boala Dravet.
preluate de pe: www.posturi.gov.ro
Preşedintele Asociației Medicilor de Familie București – Ilfov, dr. Sandra Alexiu, a postat un mesaj pe o rețea socială, cu ocazia Zilei Mondiale a Medicului de Familie.
O simplă vizită la medicul ginecolog ne poate salva viața, atrag atenția specialiștii. Pentru a reaminti importanța controalelor medicale, în această perioadă se desfășoară o campanie de conștientizare a cancerelor ginecologice.
A doua ediţie a campaniei de colectare corespunzătoare a medicamentelor rămase neutilizate sau sunt expirate, care provin de la populaţie, a fost lansată la Primăria Iaşi.
Burnout: epuizarea puterii psihice ori emoţionale sau a motivaţiei, de obicei ca rezultat al stresului prelungit sau al frustrării prelungite.
Deși medicii recunosc că este nevoie de o abordare specifică pentru ameliorarea dispneei cronice refractare, prescrierea de opioizi rămâne redusă și încă întâmpină obstacole și reticenţă.
Dr. Felician Stăncioiu pare genul de căutător neobosit. Și asta nu doar în demersul de a-și căuta drumul (este medic și cercetător), locul (a profesat atât în SUA, cât și în România), dar și în cel de a se dedica exclusiv unui hobby.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe